În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fieca’şrui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea. A fost sărbătorită pentru prima data la nivel naţional în Turcia pe data de 23 aprilie 1920. Ziua Internaţională a Copilului – 1 Iunie, a intrat în istorie, ca având începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor.
1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar si că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.
În ajunul aceastei zile superbe, educătoarele copartimentului preşcolar au încercat să aducă un strop de fericire şi bună dispoziţie în rândul discipolilor săi. Le-au pregătit copiilor câteva surprize, care iau încântat. Am cântăm, am dansat, sau jucat.
Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Sa ne bucuram de ea.
La mulţi ani tuturor copiilor!

Актуально
Наша гордість
Корисні посилання
www.000webhost.com